Valentin Nicolau: În TVR trebuie făcută medicină de urgență; pacientul bolnav trebuie operat

Valentin Nicolau: În TVR trebuie făcută medicină de urgență; pacientul bolnav trebuie operat
Publicat: 22/06/2012, 13:19
Actualizat: 05/07/2013, 20:00

Valentin Nicolau, ales ca reprezentant al salariaților TVR în viitorul CA, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că în Televiziunea Română trebuie făcută „medicină de urgență”, precizând că instituția este „supraponderală”, fiind necesară eliminarea „excrescențelor”, dar și a „scurgerilor” financiare.

Valentin Nicolau a precizat că, deși va face parte din viitorul Consiliu de Administrație (CA) al TVR din partea angajaților, nu își va schimba natura sa de manager pentru a se transforma într-un sindicalist.

„În TVR trebuie făcut ce trebuie făcut într-o situație de criză: medicină de urgență. Pacientul bolnav trebuie operat și acolo unde e necesar trebuie tăiat. Instituția este supraponderală, trebuie elimitate acele excrescențe care oricum nu fac nimic în instituție și stau pe munca altora. Acestea (excrescențele, n.r.) trebuie identificate și trimise să stea în alte locuri”, a spus Valentin Nicolau.

În ceea ce privește cheltuielile TVR, Nicolau este de părere că trebuie eliminate „toate scurgerile”, vorbind în acest context de anumite „comisioane” practicate în televiziunea publică și de „jaf”.

El a mai spus că nu știe când Parlamentul va numi noul CA al TVR, însă, „cu cât trece mai mult timp, situația (în Televiziunea Română, n.r.) se va înrăutăți”.

„Paralela mea cu un om bolnav este sugestivă. Acțiunea trebuie să fie rapidă și fermă”, a afirmat Valentin Nicolau.

Nicolau a mai spus că este impresionat de faptul că atât de mulți angajați ai televiziunii publice l-au votat. El a precizat că a primit 1.455 de voturi, în timp ce Sorin Burtea, care la rândul său a fost desemnat reprezentant al salariaților Televiziunii Române în viitorul CA, a primit circa 600 de voturi.

„Mi se pare foarte important și remarc că ce s-a întâmplat în ultimele zile în TVR excede persoana mea. Este un fenomen care pleacă de la voința angajaților care nu cred să se mai fi exprimat la fel vreodată după Revoluție. A fost o determinare deosebită. Aproape două din trei voturi mi s-au dat mie (…), cu o singură umbră ciudată, la stația de la Cluj, unde cred că s-a umblat puțin din pix”, a spus Valentin Nicolau.

„Eu sunt impresionat de ce s-a întâmplat. Mă și responsabilizează și mă face să fiu și foarte aproape de ei (de angajații TVR, n.r.). Trebuie să lecturez votul lor ca fiind o mare forță care își dorește să revină la normalitate”, a mai afirmat Nicolau.

Valentin Nicolau și Sorin Burtea au fost aleși reprezentanți ai salariaților Televiziunii Române în viitorul Consiliu de Administrație (CA), în urma scrutinului desfășurat joi, 21 iunie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanții TVR. Pe de altă parte, Mihai Rădulescu și Ioana Popescu au fost desemnați membri supleanți ai lui Valentin Nicolau și Sorin Burtea în CA al TVR, conform rezultatelor alegerilor.

Eventualele contestații pot fi depuse vineri, până la ora 13.00, la Birourile electorale din TVR, urmând ca acestea să fie soluționate până la ora 15.00.

Conform legii 41/1994, republicată, angajații Televiziunii publice își desemnează, prin alegeri, doi reprezentanți și doi membri supleanți în Consiliul de Administrație.

Desemnarea lui Valentin Nicolau și Sorin Burtea în noul CA al TVR înseamnă, de fapt, o revenire a acestora în echipa de conducere a Televiziunii Române.

Astfel, va fi pentru a patra oară când Sorin Burtea va face parte din Consiliul de Administrație al TVR, din partea salariaților televiziunii publice, după cum a declarat acesta pentru MEDIAFAX.

La rândul său, Valentin Nicolau a condus TVR, în perioada 2002 – 2005, iar la finalul mandatului său instituția înregistra profit. El a demisionat de la conducerea Televiziunii Române în 2005, acuzând presiuni politice din partea președintelui Traian Băsescu, pe care le-a reiterat recent într-o scrisoare deschisă.

Pe de altă parte, Răzvan Butaru, realizator TV în Societatea Română de Televiziune (SRTv), a propus, pe 15 iunie, într-o scrisoare deschisă către colegii săi din Televiziunea Română, susținerea candidaturii lui Valentin Nicolau din partea salariaților TVR în viitorul Consiliu de Administrație (CA) al Televiziunii Române.

Totodată, numele lui Valentin Nicolau se află printre cele vehiculate pentru preluarea șefiei TVR, în condițiile în care Consiliul de Administrație al instituției a fost demis de Parlament pe 12 iunie, iar conducerea TVR este asigurată în prezent interimar de Radu Călin Cristea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome